Noutăţi şi evenimente

La 15 septembrie 2017 Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare a decis majorarea primelor de bază atât pentru poliţa de asigurare RCA, cât şi pentru asigurarea Carte Verde. Cele mai mari scumpiri le vor simţi cei care vor fi nevoiţi să îşi cumpere asigurare Carte Verde pentru aşa-zisa Zonă 2 şi 3.

Astfel, conducătorii auto din Republica Moldova trebuie să ştie că, pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto internă prima de bază se modifică de la 735 lei la 760 lei!

În continuare, pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto externă (Carte Verde) prima de bază se modifică în felul următor:

  • Zona 1 (Ucraina și Belarus) – de la 35 euro la 38 euro,
  • Zona 2 (Ucraina, Belarus şi Federaţia Rusă) – de la 215 euro la 260 euro,
  • Zona 3 (toate ţările Sistemului Internaţional de Asigurări Carte Verde) – de la 563 la 580 euro.

Amintim că ultima dată, primele de asigurare de bază pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto au fost modificate în decembrie 2016 şi acestea au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2017.

Respectiv, noile modificări de asemenea vor fi publicate în Monitorul Oficial într-un termen de cel mult 30 de zile.

sursa: autoblog.md

Asiguratorii moldoveni au subscris prime in valoare de 313,49 milioane lei in primul trimestru, in crestere 10,22% fata de intervalul similar al anului trecut, arata datele autoritatii de supraveghere (CNPF). In moneda europeana, evolutia a fost de 14,77% ajungand la 14,76 milioane euro, ca urmare a aprecierii monedei nationale fata de cea europeana cu aproape 4%. 

In acelasi timp, valoarea daunelor platite de asiguratorii moldoveni a crescut cu 6,84%, pana la 122,39 milioane lei, comparativ cu ianuarie-martie 2016.

Analizand rezultatele din primul trimestru, se observa schimbari in clasamentul companiilor, dar si in ceea ce priveste ponderile detinute de acestea in piata. 

Astfel, DONARIS VIG se mentine pe prima pozitie, la fel ca si in primul trimestru din 2016, insa cota de piata a scazut, de la 18,03% la 16,78%; urmata de MOLDASIG, cu o cota de piata 14,89%. GRAWE CARAT Asigurari isi majoreaza cota de piata pana la 14,22%, in timp ce ASTERRA GRUP si KLASSIKA ASIGURARI urca in clasament, dar isi cresc si cota de piata, la 10,01% si locul 4 in cazul ASTERRA GRUP si respectiv 9,20% si pozitia a cincea pentru KLASSIKA ASIGURARI. 

ALLIANCE INSURANCE GROUP coboara semnificativ in clasament, pe pozitia a opta, fata de locul 4 in anul precedent, avand o scadere a subscrierilor de peste 40%.

In acelasi timp, GENERAL Asigurari, companie care a inceput activitatea la finele anului precedent, a reusit sa se claseze pe pozitia a 10-a in clasament, avand subscrieri de 12,56 milioane lei.

Pe piata din Moldova isi desfasoara activitatea 14 societati de asigurare. Insumat, primii cinci asiguratori au generat circa 61,10% din totalul subscrierilor pietei (ASITO se afla in procedura de administrare speciala la CNPF, iar SIGUR-ASIGUR si-a depus licenta de activitate recent).

sursa:www.xprimm.md


Primele intermediate de brokerii de asigurare in primele 9 luni din 2016 s-au cifrat la aproape 4,57 miliarde lei, echivalentul a 66,37% din primele brute subscrise de asiguratori pe piata locala de profil in aceasta perioada.

"In urma centralizarii raportarilor transmise, la data de 30 septembrie 2016, de brokerii de asigurare si/sau reasigurare, rezulta ca, la aceasta data, valoarea primelor intermediate pentru asigurari generale si asigurari de viata a fost in suma de 4.567.924.683 lei, cresterea nominala fata de aceeasi perioada a anului 2015 (3.758.291.761 lei) fiind de 21,54 puncte procentuale (o crestere de 21,47% pentru asigurari generale si o crestere de 24,55% pentru asigurari de viata)", se arata in raportul ASF.

Conform documentului, la 30 septembrie 2016, brokerii de asigurare si/sau reasigurare au intermediat 66,37% din volumul total al primelor brute subscrise de asiguratori pentru cele doua categorii de asigurare (6.882.486.923 lei), ceea ce reprezinta o crestere cu 5,38 puncte procentuale, fata de gradul de intermediere inregistrat in perioada similara a anului 2015 (60,99 %). 

Conform datelor centralizate, la sfarsitul lunii septembrie, un numar de 326 brokeri de asigurare si/sau reasigurare au desfasurat activitate de intermediere in asigurari si/sau regularizare daune, din totalul celor 332 care au transmis raportarile periodice conform normelor legale in vigoare.

sursa: 1asig.ro

In primele noua luni ale anului 2016, primele intermediate de brokerii de asigurare moldoveni au atins valoarea de 320,15 milioane lei, in crestere cu 13% fata de primele 9 luni din 2015. Astfel, ponderea brokerilor in totalul subscrierilor pietei a ajuns la 31,55%, arata datele publicate de autoritatea de supraveghere (CNPF).

"Clientii inteleg ca este mai util sa lucreze printr-un broker de asigurare, nu este vorba doar de vanzare ci si despre obtinerea despagubirii echitabile si rapide in cazul unei daune. Este evident ca asiguratorul doreste mai mult sa vanda decat sa despagubeasca", explica Veaceslav CERNICA, Director Executiv, ERVAX Broker. Astfel, "suntem consilier juridic gratuit pentru client, cunoastem piata si preturile, nu avem program fix/concediu si avem un interes mai mare ca despagubirea sa fie achitata rapid si corect", completeaza acesta. Mai mult, "in ultimii 3-4 ani au aparut mai multe companii straine, care apeleaza exclusiv la serviciile brokerilor locali de asigurare-corespondenti ai brokerilor straini". 

In perioada mentionata, numarul de contracte intermediate de companiile de brokeraj s-a majorat cu 3%, la 307,24 iar veniturile brokerilor au ajuns la108,04 milioane lei, cu 25% mai mult fata de perioada similara a anului precedent.

Pe segmente de asigurare, un procent de 95,79% din vanzarile brokerilor au fost pe segmentul de asigurari generale, restul de 4,2% au revenit asigurarilor de viata. 

Mai mult, ponderi semnificative in totalul primelor intermediate pentru asigurari generale o detin asigurarile auto (44,3%), sanatate (7,95%) si cele de tip property (6,88%).

Dupa volumul de prime intermediate liderul pietei ramane PRODEVIZ, cu o cota de piata de 7,19%, urmat de EXCLUSIV-ASIG (4,76%), ERVAX GRUP (4,7%), REGALASIG - 4,69% si AECM ASIGURARI - 3,95% Insumat, acestia au generat circa 25,30% din totalul subscrierilor pietei.

"Pentru asiguratori este mai eficient sa vanda prin brokeri, avand in vedere ca nu suporta costuri fixe, precum spatii de inchiriat, salarii, intretinere transport, impozite si taxe", opiniaza oficialul citat, afirmand ca ponderea borkerilor in piata va continua sa creasca. Pe de alta parte, "un singur client deservit prost il poate determina pe broker sa se mute la alt asigurator, pe cand agentii asiguratorului pot continua sa vanda produse de asigurare de siguranta indoielnica", completeaza Veaceslav CERNICA.

Cat de protejat este clientul in cazul insolvabilitatii brokerului?

"Interesele clientilor sunt protejate prin lege, care prevede obligativitatea companiilor de brokeraj de a incheia o asigurare de raspundere profesionala cu o limita de 15 milioane lei", puncteaza Veaceslav CERNICA.

Este important faptul ca "banii platiti de catre asigurati brokerilor se considera a fi achitati asiguratorilor (cu conditia existentei actelor doveditoare), iar despagubirile platite de catre asiguratori clientilor prin brokeri se considera achitate, in conditiile in care banii efectiv au ajuns la client", subliniaza Veaceslav CERNICA. 

De ce scade numarul brokerilor in Moldova?

Conform datelor CNPF, doar in ultimul an au parasit piata 10 brokeri de asigurare. Astfel, la 30 septembrie 2016 pe piata de profil activau 69 companii de brokeraj. Ponderea detinuta de primii 20 de brokeri a ajuns pana la circa 70% din totalul primelor intermediate in T3/2016.

In opinia lui Veaceslav CERNICA una din problemele brokerilor "este ca unii brokeri consuma mai mult decat produc". Cu toate acestea, in perioada analizata, 6 companii de brokeraj au fost nou infiintate. "Aparitia noilor jucatori este fireasca intr-un domeniu relativ nou, care nu necesita mari investitii materiale initiale. Totusi, fara o disciplina financiara si cunoastere temeinica a meseriei, lansarea noilor afaceri poate duce la rezultate economice mai putin placute".

sursa: www.xprimm.md

IANUARIE - SEPTEMBRIE 2016


In primele noua luni ale anului in curs, primele brute subscrise de companiile active pe piata de profil s-au majorat cu 11,58%, trecand de pragul 1 miliard de lei moldovenesti, fata de perioada precedenta din 2015. 

Cresterea a fost sustinuta in principal de vanzarile pe segmentul de asigurari generale, in crestere cu 12,31%, insumand 955,48 milioane lei.

Politele auto domina in continuare in total portofoliul pietei, cumuland 69% in totalul vanzarilor pe segmentul asigurarilor generale. 

Totodata, pe clase de asigurari, cele de tip property (incendiu si calamitati, inclusiv asigurarile de bunuri) au cumulat o cota de 8,3%, urmata de asigurarile de sanatate – 6.11% si asigurari de accidente - 1,82%.

La sfarsitul lunii septembrie, pe piata de asigurari din Moldova activau 15 companii de asigurare. Iar, topul primelor cinci companii dupa volumul de prime brute subscrise a ramas nechimbat, astfel, MOLDASIG ramane liderul pietei cu o cota de piata de – 17,66%; urmat de DONARIS VIENNA INSURANCE GROUP (14,44%); GRAWE CARAT ASIGURARI (13,44%); KLASSIKA ASIGURARI (10,68%) si ALLIANCE INSURANCE GROUP (10,55%). Insumat, acestia au generat circa 66,78% din totalul subscrierilor pietei.

De asemenea, printre asiguratorii care au inregistrat cresteri cele mai importante in perioada de referinta, potrivit datelor CNPF, se numara MOLDCARGO (+78,44%), KLASSIKA ASIGURARI (+62,93%), ASTERRA Grup (+53,45%), DONARIS VIENNA INSURANCE GROUP (18,46%) si MOLDASIG (14,56%).

In perioada raportata, daunele platite de companiile de profil au totalizat 352,68 milioane lei, o crestere cu aproape 42,2% fata de intervalul similar din anul precedent.

sursa: xprimm.md , Olesea Adonev

Despre Abar

ABAR a fost creata in anul 2009 este o asociaţie neguvernamentală, apolitică, necomercială, avînd drept scop formarea si susţinerea statutului profesionist al brokerilolor de asigurare și reasigurare, reprezentarea şi protecţia intereselor membrilor săi, protecţia intereselor consumatorilor serviciilor de asigurare etc.

află mai mult

Abonare Newsletter

pentru a putea primi ultimele noutati!: