Noutăţi şi evenimente
Asiguratorii  vor trebui sa isi reduca cheltuielile ocazionate de vanzarea politelor obligatorii auto (RCA si Carte Verde), inclusiv comisioanele acordate intermediarilor, incepand cu 1 octombrie a.c., potrivit unei hotarari recente a autoritatii de supravehgere (CNPF), publicate in Monitorul Oficial. 

Astfel, cota factorului de incarcare in prima de asigurare de baza pentru asigurarile obligatorii RCA, in care intra comisioanele platite de asiguratori pentru brokerii si agentii de asigurare, dar si cheltuielile cu platile salariale si alte contributii sociale personalului propriu pentru vanzarea politelor, nu va trebui sa depaseasca valoarea de 20% (comparativ cu 40% in prezent). Acelasi procent de maxim de 20% e valabil si pentru restul cheltuielilor asiguratorului (contributii la fonduri, plati regaulatorii, marja de profit, plati pentru sistemul RCA Data).

De asemenea, in ceea ce priveste politele Carte Verde, noua hotarare prevede un procent maxim de 15% (fata de 22% in prezent) pentru cota factorului de incarcare in prima de asigurare de baza, in care intra comisioanele platite de asiguratori pentru brokerii si agentii de asigurare, dar si cheltuielile cu platile salariale si alte contributii sociale personalului propriu pentru vanzarea politelor. De asemenea, aceeasi cota calculata la prima de baza, care contine alte cheltuieli, in afara de cele mentionate anterior (reasigurarea, plati regalatorii, la fondul de protectie etc.) nu va trebui sa depaseasca procentul de 7%.

Potrivit aceleiasi hotarari, se interzice intermediarilor in asigurari (brokeri, agenti etc.) sa incaseze comisioane stabilite de comun acord cu asiguratorii care depasesc cuantumurile prevazute mai sus. Acelasi lucru se interzice si asiguratorilor, respectiv sa acorde alte remuneratii intermediarilor din contul cheltuielilor prevazute mai sus. Aceasta hotarare va intra in vigoare din 1 octombrie a.c.

Ce inseamna practic aceasta hotarare si care este reactia pietei?

Prin aceasta hotarare se limiteaza, printre altele, si marimea comisioanelor care se acorda de catre asiguratori intermediarilor dar si agentilor proprii pentru vanzarea politelor obligatorii, RCA si respectiv Carte Verde. Astfel, in ultimii ani au fost numeroase dezbateri pe tema comisioanelor exagerate acordate de unii asiguratori brokerilor de asigurare, care ajung si pana la 40% din pretul standard pentru Carte Verde si aproape 30% pentru RCA. Potrivit expertilor, "in goana dupa cota de piata, vanzarea acestor polite s-a transformat intr-o competitie pe principiul cine da comisionului cel mai mare". In acest mod, CNPF incearca sa limiteze cuantumul cheltuielilor asiguratorilor care se include in calculul pretului pentru aceste polite. 

"Piata de asigurari se confrunta cu un proces foarte periculos: comisionarea exagerata a intermediarilor si vanzatorilor, in special pe RCA si Carte Verde. Astfel, consumatorul final isi poate cumpara o polita RCA sau Carte Verde la un pret mai redus decat cel aprobat de catre CNPF, ceea ce contravine reglementarilor in vigoare. Acest fenomen este principalul factor care poate cauza insolventa unui asigurator. Sunt sceptic referitor la respectarea acestei hotarari, cunoscand ingeniozitatea unor asiguratori. CNPF a avut mai multe incercari in aceasta directie si in trecut, insa fara success. 

Atat timp cat piata in intregime nu va da dovada de maturitate si nu se vor schimba accentele de pe cantitate pe calitate va fi foarte dificil de contracarat acest fenomen", a declarat pentru portalul specializat xprimm.md Dinu GHERASIM, Director General, DONARIS VIG. 

De asemenea, "aceasta hotarare ar putea cauza disparitia mai multor brokeri de asigurare in viitorul apropiat, fapt care ar afecta si multe societati de asigurare, care in prezent depind de retelele de vanzare ale brokerilor. Miscorarea comisioanelor acordate brokerilor afecteaza activitatea acestora, tinand cont de cheltuielile mari pe care le avem cu reteaua, personalul angajat, efectuarea vanzarilor etc.", ne-a precizat Anton CABA, Director General, AV Broker. 

In acelasi timp, liderul unei alte societati de brokeraj pe piata a comentat pentru xprimm.md aceasta hotarare, mentionand ca "decizia CNPF va avea un impact asupra veniturilor viitoare ale brokerilor, insa este rezonabila. Ne afecteaza financiar, dar nu o pot critica pentru ca este in limitele normalului (spre deosebire de proiectul de lege anterior care prevedea eliminarea totala a comisionului pentru intermediari)", a punctat acesta.

Amintim ca recent CNPF publicase pe site-ul sau si un proiect de modificare a Legii cu privire la asigurari, care vizeaza si activitatea intermediarilor in asigurari, unde se propunea eliminarea totala a comisioanelor platite de catre societatea de asigurare pentru contractele obligatorii auto (RCA + Carte Verde) vandute prin intermediari. Acesta insa a ramas doar la nivel de propunere, vezi aici detalii. 

Noua hotarare a CNPF, pe intelesul tuturor 

In Moldova, pretul la produsele de asigurare obligatorii auto, RCA si Carte Verde, nu este liberalizat, astfel ca modul de calcul se stabileste de catre CNPF. Mai exact, pretul final pe care il plateste un consumator pentru aceste produse este format dintr-o prima de baza, stabilita de CNPF, la care asiguratorii adauga anumiti coeficienti de rectificare, spre exemplu: tipul masinii, locul unde este utilizat, varsta si vechimea conducatorului etc., cuantumul acestor coeficienti fiind stabiliti tot de catre CNPF.

Un aspect important este faptul ca prima de baza, stabilita de catre CNPF, se calculeaza in functie de o prima de risc (estimata) si cota factorului de incarcare in prima de asigurare de baza, exprimata in procente. Astfel, acest factor de incarcare se stabileste in baza cheltuielilor asiguratorului cu aceste polite obligatorii auto in perioada precedenta (nu mai mica de un an) si prognoza cheltuielilor in perioada pentru care se stabileste prima de asigurare de baza si include: comisioanele platite de asiguratori pentru brokerii si agentii de asigurare, cheltuielile cu platile salariale si alte contributii sociale, reasigurarea, plati regalatorii la fondul de protectie, marja de profit etc.

Practic, prin hotararea CNPF adoptata de curand si care va intra in vigoare de la 1 octombrie 1.c. a fost micsorat acest procent al cotei factorului de incarcare in prima de baza pentru asigurarile obligatorii RCA (de la 40% anterior la maxim 20%) si Carte Verde (de la 22% la 15%).

Avand in vedere ca aceasta cota a factorului de incarcare exprima practic cheltuielile pe care le are un asigurator pentru vanzarea unei polite de asigurare auto obligatorie, reducerea acestui procent inseamna ca asiguratorii vor trebuie sa-si reduca aceste cheltuieli corespunzator, pana la nivelul cerut de CNPF. Primii vizati in acest context, ar putea fi intermediarii, brokerii sau agentii de asigurare, care ar putea primi un commision mai mic pentru intermedierea politelor de asigurare.

Comisionul intermediarului va fi indicat in contractele RCA si Carte Verde

De asemenea, CNPF a aprobat si o alta hotarare (nr. 28/13 din 25.06.2018) care modifica forma si continutului cererilor de asigurare, contractelor de asigurare si politelor de asigurare. Potrivit acesteia, "asiguratul va avea posibilitatea sa aplice semnatura electronica avansata calificata in cazul asigurarii obligatorii de raspundere civila auto in regim on-line, care produce efecte juridice si este acceptata ca proba inclusiv in cadrul procedurilor judiciare". De asemenea, "asiguratorul este obligat sa ofere asiguratilor si potentialilor asigurati informatii referitor la produse, la conditiile generale si speciale ale contractelor de asigurare, la beneficiile ce rezulta din contractele de asigurare, la tarifele si primele pe care urmeaza sa le plateasca asiguratul". Totodata, "in contractele si politele de asigurare obligatorii auto RCA si Carte Verde se va indica cuantumul comisionului intermediarului (broker/agent de asigurare) in procente si respectiv in lei".
sursa : xprimm.md


Asociația Brokerilor de Asigurare- Reasigurare a primit răspuns la scrisoarea remisă pe 30 mai 2018 unde își exprima dezacordul cu privirele la noile modificări a Legii 407. 

Atașat găsiți textul scrisorii primite.

Scopul semnării acestui protocol a fost de a promova obiectivele comune precum și a proiectelor de interes pentru industria asigurărilor din Romania și Republica Moldova.

Recent, Brokerul de Asigurare - Reasigurare "AECM Asigurări" a aderat la Asociația Brokerilor de asigurare - reasigurare din R.M.

A.B.A.R. s-a adresat C.N.P.F., Președintelui Parlamentului d-lui Adrian CANDU, Prim-Ministrului d-lui Pavel FILIP, Președintelui Partidului Democrat d-lui Vladimir PLAHOTNIUC, Comisiei Parlamentare "Comisia Economie Buget și Finanțe", Consiliului Concurenței, referitor la proiectul de modifcare a LEGII 407 "cu privire la asigurări" și a repercursiunilor negative ale acestui proiect pentru piața de asigurari.

Despre Abar

ABAR a fost creata in anul 2009 este o asociaţie neguvernamentală, apolitică, necomercială, avînd drept scop formarea si susţinerea statutului profesionist al brokerilolor de asigurare și reasigurare, reprezentarea şi protecţia intereselor membrilor săi, protecţia intereselor consumatorilor serviciilor de asigurare etc.

află mai mult

Abonare Newsletter

pentru a putea primi ultimele noutati!: